- ianuarie 27, 2019
- clesntyplevnei
- 0
Cancer de col uterin
Cancerul de col uterin reprezinta o problema pentru femeile din tara noastra, dar majoritatea cazurilor ar putea fi prevenite prin efectuarea de teste simple. Doctorii nostri utilizeaza teste care pot depista precoce anumite probleme. Daca aceste probleme sunt depistate precoce, ele pot fi tratate cu usurinta, evitandu-se astfel aparitia cancerului.
Unul din cele mai infricosatoare momente din viata unei femei este acela cand medicul ginecolog ii comunica un rezultat anormal al testului Papanicolau. Multe femei cred ca un rezultat anormal la testul Papanicolaou inseamna cancer de col uterin. In fapt insa, majoritatea testelor Papanicolaou anormale nu sunt cauzate de cancerul de col uterin. Cea mai probabila cauza a unui rezultat anormal al testului Papanicolaou o reprezinta o inflamatie sau o infectie vaginala.
Colposcopia se efectueaza atunci cand medicul suspicioneaza o posibila problema la nivelului colului uterin in urma unui test Papanicolaou anormal.
Colposcopia reprezinta un examen complementar (investigatie imagistica suplimentara) a vulvei, vaginului si colului uterin care permite pe langa vizualizarea acestora, prelevarea de tesut biopsic in cazul in care sunt identificate leziuni ale epiteliului colului uterin sau ale endocolului. Mostrele de tesut vor fi examinate cu ajutorul unui microscop.
Colposcopia este indicata in cazul in care frotiul citovaginal (testul Papanicolau, testul PAP, examen citologic vaginal) indica prezenta unor leziuni ce necesita investigatii suplimentare sau rezultatele testului PAP sunt incerte.
Colposcopul este un dispozitiv optic alcatuit dintr-o sursa de lumina si o lupa care mareste de 2-60 de ori, ce permite identificarea leziunilor ce nu pot fi vizibille cu ochiul liber. Colposcopul prezinta atasata o camera cu ajutorul careia sunt inregistrare imagini ale vaginului si colului. Colul este examinat intai direct, apoi dupa badijonarea cu acid acetic 3-5% (pentru a inlatura mucusul ce acopera mucoasa colului) si in cele din urma, dupa badijonarea cu solutie lugol. Aceste badijonari au rolul de a evidentia zonele cu transformari atipice, care se coloreaza diferit fata de celulele normale, fiind astfel mai usor de depistat. Din aceste leziuni se efectueaza, tot sub colposcop, biopsia tintita, care va pune diagnosticul de certitudine a leziunilor canceroase sau precanceroase.
Indicatiile colposcopiei sunt date de prezenta factorilor de risc pentru transformarea maligna a celulelor epiteliului cervical:
- istoric personal de leziuni preneoplazice sau de modificare neoplazica a celulelor cervicale
- infectiile cu HPV (human papillomavirus) si HIV;
- citologie modificata la Testul PAP
- debutul precoce al vietii sexuale, inaintea varstei de 18 ani
- mai mult de 3 parteneri sexuali sau un partener care la randul sau a avut multipli parteneri
- deficiente ale sistemului imunitar;
- fumatul;
- utilizarea anticonceptionalelor orale pe o perioada mai mare de 5 ani.
Importanta colposcopiei
Colposcopia:
- poate evidentia existenta unor arii de modificari celulare cervicale atunci cand rezultatele testului PAP sugereaza necesitatea unei investigari suplimentare. Colposcopia indica cand, unde si cum trebuie efectuata o biopsie (orientarea biopsiei spre regiunea de maxima suspiciune – biopsie tintita)
- permite cercetarea atenta a leziunilor de la nivelul vaginului si colului
- permite monitorizarea evolutiei sub tratament a leziunilor depistate la o colposcopie anterioara la nivelul vaginului si colului.
Colposcopia poate fi efectuata de catre medicul ginecolog si asistenta medicala cu competenta necesara. Examenul microscopic al fragmentelor de tesut biopsiate vor fi examinate de catre medicul anatomo-patolog.
Colposcopia se efectueaza in cabinetul medical – ginecologic bine dotat din cadrul clinicii noastre, pe masa ginecologica.
In timpul colposcopiei se pot face fotografii si filme video , pacienta putand vedea pe monitor toata investigatia. Daca sunt depistate modificari patologice ale mucoasei cervicale vor fi prelevate una sau mai multe mostre de tesut care va fi examinat microscopic pentru a se stabili cu exactitate diagnosticul. In cazul in care prelevarea bioptica determina sangerari la nivelul colului pentru a se obtine hemostaza, se va aplica solutie Monsel sau nitrat de argint.
Atunci cand colposcopia nu permite vizualizarea leziunii in totalitate si este necesara prelevarea de tesut de la nivelul portiunii interioare a colului (endocol) se va efectua chiuretajul endocervical utilizandu-se chiureta. Aceasta procedura este foarte simpla, dureaza sub un minut si poate declansa o mica durere sub forma de crampe in momentul prelevarii de tesut.
Este contraindicata efectuarea biopsiei endocervicale in timpul sarcinii.
Definitii
Testul HPV (Human Papilloma Virus) – este cauza aparitiei verucilor, inclusiv a celor genitale si poate determina modificari canceroase la nivelul cervixului uterin. HPV se transmite prin contactul direct. Testul pentru HPV se face pentru a depista infectia cu HPV si pentru a determina tipul de HPV prezent, prin determinarea materialului genetic ADN al HPV . La fel ca si TESTUL PAPANICOLAU testul pentru HPV se face prin analiza unei probe prelevate de la nivelul cervixului.
La femei, tipurile de HPV cu risc cancerigen crescut (cum ar fi tipurile 16, 18, 31 si 45) pot determina modificari la nivelul celulelor cervixului care pot fi vazute la testul Papanicolau. Aceste modificari pot disparea de la sine, fara tratament. Cu toate acestea, unele dintre aceste modificari pot avansa si pot determina cancerul cervical.
Testul PAPANICOLAU – Testul Papanicolau (care se mai numeste si frotiul Papanicolau) face parte din examenul ginecologic de rutina. Testul Papanicolau este folosit cu scopul identificarii modificarilor celulare anormale de la nivelul cervixului si pentru screeningul cancerului de col uterin.
Un test Papanicolau anormal arata ca celulele din cervix sunt modificate. Un rezultat anormal la acest test nu este neobisnuit, intrucat in mod normal celulele din cervix sufera in permanenta modificari. Aproximativ 5% pana la 10% din femeile care fac anual un test PAPANICOLAU au un rezultat anormal, dar numai un mic procent din aceste rezultate anormale arata modificari care ar putea evolua spre cancer de col uterin.